„Când toți se cred unici, nimeni nu mai e.”
— Friedrich Nietzsche, probabil într-o zi proastă
Te-ai gândit vreodată, în timp ce mesteci fără chef un covrig de la chioșc, că ești unul la un milion? N-ai greșit. Ești unul la un milion. La fel ca alte 20 de milioane. Fiecare cu opinia lui unică, playlistul lui „alternativ” care conține exact aceleași 15 melodii de pe TikTok, și talentul „ascuns” care, surpriză, e ascuns pentru că n-a ieșit niciodată la lumină.
Știi ce zice statistica? Că 80% dintre șoferi cred că sunt peste medie. Ceea ce e fascinant, pentru că nu există nicio planetă în care 80% din ceva să fie peste medie. Asta se numește eroarea omului cu oglinda ruptă. Și ghici ce? O ai și tu.
Toți credem că suntem puțin mai buni. Mai buni decât colegul de muncă ce respiră zgomotos, mai deștepți decât vecinul care-și spală mașina în fiecare duminică de parcă participă la Fast & Furious: Motor mic, orgoliu mare, și mai profunzi decât tot Instagramul la un loc.
Dar dacă ai avea tăria să ieși din bula ta emoțională ca dintr-un balon cu heliu (pe care l-ai umflat singur, evident), ai vedea că:
- Nu ești cel mai amuzant din grup. Dar prietenii râd din politețe.
- Nu scrii cel mai bine. Ai impresia că ești vocea unei generații, dar ești doar ecoul vag al unei aplicații de notițe deschise la 3 dimineața, plin de metafore obosite și greșeli gramaticale care ar face un dicționar să plângă.
- Nu ai „acea energie specială”. Ai o combinație de anxietate, procrastinare și cafea ieftină.
E dureros? Poate. Dar e și eliberator. Pentru că în momentul în care accepți că nu ești un fluture de cristal cu gânduri rare și un destin scris în stele, poți începe să devii ceva mult mai mișto: un om normal care face lucruri reale.
Imaginează-ți câtă energie am economisi dacă n-am mai încerca în fiecare zi să dovedim că suntem niște genii neînțelese, suflete sensibile într-o lume grăbită și nepăsătoare. Poate am învăța o meserie. Sau, Doamne ferește, am asculta când vorbește altcineva.
A fi special e ca și cum ai spune că tocmai ai inventat apa caldă, doar că e puțin mai caldă decât a altora. Vezi tu, special ești doar pentru tine. Și poate pentru mama ta. Dar și ea exagerează uneori.
Așa că hai să facem un pact. Tu recunoști că poate, doar poate, nu ești un geniu. Iar eu promit că n-o să-ți zic „ți-am spus eu” când realizezi că ți-ai trăit 20-30 de ani cu iluzia că ești următorul Da Vinci, doar că fără desen, fără inventat lucruri și fără barbă.
Statistica nu minte. Oamenii aleg să se mintă pe ei înșiși. Și pe urmă se supără când realitatea le trage preșul de sub visuri.
Dar hei, dacă tot nu ești special, măcar ești în companie bună. Cu toți ceilalți.
Distribuie dacă și tu simți că ne credem toți zei, dar nu știm nici să setăm alarma la cuptor fără tutorial.